Tată de baieti 22 noiembrie 2021

Cerc, triunghi și speranțe la pătrat!

Nouă, zic de cei din generația mea, de ăștia pot să zic, ne-a plăcut să ne jucam mult pe-afară. Fie că jucam fotbal, baschet, că aruncam cu monede în gaura din asfalt, ne plăcea să ne jucam. Eram competitivi, voiam să câștigăm cu orice preț. Apoi, după o zi lungă de școală, joacă și oprit curent, la lumina lumânării ( pentru că avea loc celebra pauză de curent  ) făceam lecțiile pentru ziua următoare de școală. Iarna spargeam nămeții, făceam din ei cercuri, triunghiuri și pătrate, încropeam un om de zăpadă, cu nas din morcov. ( natural pe vremea aceea )

Spre patruzeci de ani mai târziu, în zilele noastre, văd aceleași forme geometrice. De data aceasta,  în minte. 

Nu îmi este teama. Sunt copil mare, cum ziceam, de patruzeci și ceva. Deocamdată sunt liniștit, copiii mei au acces limitat la TV. Ipocrit să fiu, să zic că nu îi las. Mai mult, mulțumesc LUI că a dat voie minților luminate să aducă în calea noastră nenorocitul ăsta smart. Zic de telefon. Ce bune sunt niște minute de liniște, recunoașteți!

Dar ce facem când minutele se transformă în ore, în zile, în crize, nervi și angoase?! 

Ești la o masă cu prieteni, copii, telefoane. Ce faci când al tău copil balește? Nu la mâncare, ci la imaginea vecină? Ești mândru că ai fost un părinte aproape ideal până acum: copilul nu a mâncat dulciuri până la doi ani, dar acum are carii. Copilul a avut acces limitat la TV și telefon, dar acum suferă că nu are parte. Și il lasi, n-ai ce să faci. Mă rog, poți să faci jocuri, să scrii cu el, să desenezi, figurine, slime, plasteline. Dar asta acasă, pe covor. Acum, ești la o masă, prieteni cu copii. 

La un moment dat, si termin cu asta, eram la o terasă unde a poposit o familie. Doi adulți cu trei copii. Toți trei de grădi, probabil nordici, ceva. Asta se întâmpla în urmă cu un an, doi. Ai mei, desene, pe telefon. Ai lor, tot desene, dar cu carioca-n mână. Ai mei, pe mai încet, ai lor pe mai tare. Mâncau, râdeau, colorau, se mai enervau, împărțeau, dar acolo era distracția! A fost cea mai frumoasa imagine. Scuze, a mai fost o situație. O familie, doi copii, citeau mereu. Am obosit cât au citit, dar ne-au dat speranțe.

Am fost ieri, la distanță de ani, să mănânce eclere. S-au jucat la masa ca dinozaurii. Dinozauri cu ceva „carii” rezolvate, fericiți, ei și noi.

Da, am scris asta pentru că m-am speriat, pentru că văd cerc, triunghi și pătrat, pentru că suntem neputincioși și slabi.

Distribuie acest articol pe: