Multumesc!

N-am sa povestesc despre nașterea celui de-al treilea baietel al nostru, Adela este mult mai în tema. Eu nu am făcut nimic atceva, in afara faptului ca am epuizat stocul de cafele la terasa maternității. Da, am avut emoții, dar nu orice fel emoții. Ci, emoții, pur și simplu.
Pandemia a creat ce nu a reușit de-alungul vremurilor multitudinea de discursuri motivaționale. A desenat și a dat viață zâmbetelor. Paradoxal, a adus oamenii aproape.
Finala Campionatului European s-a jucat cu oameni în tribune. Multi, toți. Nu o sa mă supăr în curând ca nu o sa mai găsesc loc pe stadion, la vreun meci important, pentru ca îl voi urmări de acasă, alături de cei mai buni trei prieteni ai mei. 🙂
Și, da, vom avea emoții, pentru ca miza te încarcă, te ridica, te obliga sa zambesti.
Mi-a zis o prietena: “ Cand crezi ca nu poti sa iubesti mai mult decat o faci, mai poti putin”. Sa dea naiba daca nu e asa, n-as fi crezut.
Multumesc, prietena!

Semnat eu și AAA!

Distribuie acest articol pe: